Arima onsen

Intr-o zi, cand soarele si-a tras valul peste razele dogoritoare, am pornit pe urmele orbului de la trecatoarea Zato, spre Arima. Prinsi in bratele maiestoase ale muntilor, drumul ni s-a parut ca rupt dintr-o poveste. Respirand prin toti porii aerul verde de munte, simteam franturi din vremuri indepartate, cand abandonati in fata naturii, oamenii veneau in acest colt de Rai, sperand in vindecari miraculoase.



Nu mica mi-a fost mirarea la coborarea din autobuz, cand m-a izbit un iz de Herculane. Ce mica e lumea, mi-am zis! Si cum le-a aranjat Marele Faurar pe toate, in asa fel incat sa se poata bucura de Creatia Lui toata fiinta omeneasca, dintr-un capat in altul al Lumii.
Cu o harta in mana am pornit in drumetie. Primul popas a fost la un izvor de apa termalala unde stateau de straja cateva pietre uitate de vreme. Susurul cristalin al apei m-a tintuit pret de cateva minute bune pe o banca, dandu-mi ragaz sa-mi trag sufletul.




Am pornit apoi la cascada. Iarasi urcat, si iarasi respiratie taiata de atata frumos... sau lipsa de miscare. Oricum, efortul s-a meritat din plin. Peisajul care se dasfasura in fata ochilor mi-a adus aminte de poiana din "Dumbrava minunata". Acel loc in care se adunase la judecata toata suflarea padurii.



Coborand in statiune, am oprit la un restaurant cu specific japonez si ne-am asezat la o masuta pe tatami, care era facuta intr-un mod tare inteligent. Picioarele nu trebuiau stranse in acea pozitie chinuitoare, ci le puteai lasa jos, ca si cum ai fi stat la o masa obisnuita. Daca ar fi curs pe sub masa si apa termala satisfactia ar fi fost la maxim. Dar pentru apa termala, ne-am oprit intr-un colt de strada unde era amenajat un onsen pentru picioare. Dupa alergatura de pe munte, cateva minute cu picioarele in apa fierbinte veneau ca o adevarata binecuvantare.
Inainte de-a parasi statiunea a inceput o ploaie calda de vara, petrecandu-ne ultimile minute sub umbrela, emotionati si plini de recunostinta.