marți, 3 iunie 2014

Drum catre Poarta Sufletului meu

Din cand in cand viata ne da o pauza ca sa putem reflecta in liniste ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi. Sa apreciem tot ceea ce ne este dat. Sa intoarcem pe toate fetele situatiile pana gasim partea buna si sa ne bucuram. Se spune ca ochii sunt Poarta Sufletului. Prinsa in vartejul cotidian in ultima vreme am uitat sa mai privesc pe cei dragi in ochi. Incetul cu incetul acele ferestre care asteptau sa fie deschise cu fiecare rasarit de soare s-au umplut de lacrimi. Lacrimi adunate in timp care nu s-au mai putut opri si-au inceput sa strige la mine. Sunt aici! Am incercat sa privesc in directia din care sunt strigata, dar fiecare moment de neregasire imi ingreuna si mai mult drumul catre sufletul meu. Dimineata a venit, marea febra a trecut si eu m-am bucurat pentru o noua zi. Am tras putin cu coada ochiului ingreunat de lacrimi catre celelalte ferestre. Si ele ma priveau tot pe furis ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Cand m-am intors, casa era aerisita iar cei mai frumosi ochi din lume ma asteptau cu flori de Nu- ma-uita.