Setsubun

Imediat dupa Anul Nou, cand iarna inca nu si-a spus ultimul cuvant, la japonezi incep deja pregatirile de primavara. Conform calendarului vechi, 4 februarie este considerata a fi prima zi de primavara(Risshun).
In ajunul primaverii(Setsubun), cand anotimpurile se intrepatrund si se duce un adevărat război între forţele malefice şi cele benefice ale naturii, omul face front comun cu natura, prin practicarea unor ritualuri de alungare a fortelor raului.
Unul dintre aceste ritualuri este si Mamemaki（Imprastierea boabelor de soia). Stapanul casei arunca boabe de soia prajita la intrarea in casa, rostind urarea "oni wa soto, fuku wa uchi" (diavolii afara, norocul in casa). In zilele noastre, in unele locuri, din motive mai mult sau mai putin practice( se curata mai usor de pe jos, sunt mai bune la gust, etc.) boabele de soia au fost inlocuite cu alune de pamant(rakkasei). Dupa ce ce se arunca boabele pe jos, se strang si se mananca (pot fi mancate si alte boabe pregatite dinainte), singura conditie fiind ca numarul boabelor sa fie egal cu varsta celui care le consuma. Se spune ca, boabele de soia mancate in aceasta zi,asigura sanatatea in noul an.
Un alt obicei practicat cu aceasta ocazie,in zona Kansai(Osaka) este "Makizushi"(rulouri de sushi). Acest obicei consta in a manca un sushi intreg, fara a scoate nici un cuvant. Nici directia in care te asezi sa mananci makizushi nu trebuie sa fie intamplatoare. In fiecare an directia se schimba in functie de locul in care se afla Zeul Anului(toshitokujin). Pozitia zeului se schimba de la an la an, in functie de zodiacul chinezesc. Anul acesta directia in care se spune ca ar fi zeul este in partea de Est.
In zona Kanto(Tokyo)in aceasta zi, se pun crengi de hiiragi in care se infing sardine fripte, crezandu-se ca mirosul urat al sardinelor va indeparta demonii.

Calator prin Tara Maramuresului

Calator prin Tara Maramuresului. Asa l-am putea numi pe japonezul Kosei Miya (n. 1937, Aomori ken) care, in 1965 pasea pentru prima data pe pamant romanesc. Etnograf, pasionat de studiul folclorului balcanic, Kosei Miya reuseste dupa mai multe vizite in Romania sa surprinda particularitati ale traditiei poporului roman, pe care le face cunoscute publicului japonez.
"Rumania jin. Sake. Uta" (Romani. Bautura. Cantec) este titlul unei lucrari aparute in 2003 la editura Tokyo-Shoseki in care sunt prezentate obiceiuri de-o frumusete rara din zona Maramuresului.
Citind titlul cartii esti tentat sa crezi ca este vorba doar de un japonez care s-a oprit in prima carciuma din Romania, dar daca incepi sa dai fila cu fila, te regasesti printre randuri. Iti dai seama ca omul acesta a reusit sa patrunda in sufletul romanului si sa scoata la lumina tot ce are el mai frumos. "Cel care va ajunge sa-si poarte pasii in aceasta tara din inima Europei, care emite parca o lumina misterioasa, cu siguranta isi va dori sa revina!" spune autorul, fermecat de frumusetea locurilor. Obiceiurile de la nunta, hora din sat, sezatoarea, inmormantarea, transhumanta sunt doar cateva aspecte din viata de zi cu zi a taranilor de la munte,surprinse de autor in cele peste 100 de drumuri facute in Tara Maramuresului.
In incheiere, facand o scurta trecere in revista a momentelor petrecute in Romania si a experientei acumulate in acea perioada, autorul se intreaba: "Oare cum ar fi fost viata mea azi daca nu as fi ajuns in Romania?"
Parafrazand vorbele lui Kosei Miya, am putea sa ne intrebam si noi: Oare cum ar fi fost viata noastra azi, daca nu ne-am fi nascut romani? Cred ca am fi fost mult mai saraci spiritual.

Povestea trecatorii Zato

Cu mult timp in urma, in Kyoto locuia un zato singur (orb care canta la biwa). Acest zato nu era doar orb ci suferea si de o boala incurabila inca din copilarie. Gandind ca poate apele termale il vor curata de boala, doreste sa ajunga in Arima (loc renumit pentru ape termale). Vorbind cu un localnic despre planul sau, este sfatuit ca sa renunte. Acesta ii spune ca daca va mai astepta un pic vor merge impreuna, fiindca are el drum in zona. Fara a mai astepta, batranul porneste singur spre Arima.
Pornit de unul singur la drum este indrumat de oameni cu suflet bun, pe calea cea buna.
Dupa o zi lunga de mers, innopteaza pe marginea drumului pana dimineata. "Am fost binecuvantat cu vreme buna", gandi batranul. "Maine am sa ajung la Arima si am sa scap de boala. Nu mi-a mai ramas decat o zi de calatorit". Dimineata porneste din nou la drum iar spre amiaza ajunge pe cararea care duce spre Arima. Soarele era inca sus. Orbul inainteaza, ajutande-se de toiag, merge de-a lungul raului Otada, prin zona "celor 7 curburi". Nesansa face ca la doar cateva ore departare de Arima sa piarda directia si sa se indeparteze de carare, lovindu-se de stanca. Neavand incotro, se aseaza jos langa piatra, asteptand ca sa treaca vreun drumet prin zona. Insa singuratatea locului este apasatoare. Incepe ca sa regrete ca nu a scultat sfatul vecinului si a pornit de unul singur la drum. La doar cativa pasi de locul mult visat este nevoit ca sa cedeze. Isi aduna toate fortele si incearca sa gaseasca cararea cu toiagul, dar fara succes. Striga dupa ajutor cu disperare dar ecoul se izbeste de stancile reci. Incet-incet, intunericul si frigul acopera valea, nemaiauzindu-se decat tipatul maimutelor din departare.
Peste cateva zile, orbul zato este gasit de vanatori, mort.
Oamenii au numit acea trecatoare "Zato dani"(trecatoarea lui Zato)

Sursa: NIA, Discover Nishinomiya, No.9, Septembrie 2007

Impresii

Unul din lucrurile care ma impresioneaza in Japonia este deschiderea oamenilor catre munca voluntara. Fie ca este vorba de maturatul frunzelor din parc sau de activitati culturale, peste tot intalnesti oameni dispusi sa se faca utili, impartasind din experienta proprie fara a astepta nimic in schimb.
Un loc in care vin oameni plini de daruire si drag pentru profesia de dascal este si Asociatia Internationala din Hyogo, unde, orice strain rezident poate urma un curs gratuit de limba japoneza. Chiar daca orele de curs sunt seara si profesorii abia au terminat o zi de munca, odata inceput cursul, "trag" de fiecare minut pentru a ne explica lucruri noi. Fiecare profesor are o metodica aparte, captandu-ne atentia pana in ultimul moment. Abia acum, participand la acest curs imi dau seama cat de importanta este atitudinea profesorului fata de elevi. Imi amintesc cum in timpul scolii, la clasa depindeam de starea emotionala a profesorului. Daca aveam nenorocul ca profesorul sa fie intr-o toana proasta, toate oalele se spargeau in capul nostru, al elevilor. In alte situatii, trebuia sa ascultam ce-a mai facut pisica nu stiu carui vecin de-al profesorului, asta pana pe la jumatatea orei. De aproape un an de cand merg la acest curs din Kobe, n-am observat vreodata pe chipul profesorului ca nu ar avea chef de ora in ziua respectiva sau ca se simte rau. Este intr-adevar o arta sa-ti poti controla emotiile in fata celorlalti.
Ca o concluzie la cele de mai sus, as putea spune (daca mai era cazul) ca japonezilor nu le place sa piarda timpul. In viziunea insularilor, timpul nu inseamna intotdeauna si bani. Pentru ei, fiecare ora din zi poate fi o provocare spre cunoastere.

Panda

In Japonia, ursii panda sunt considerati adevarate vedete, beneficiind de o mediatizare pe masura. Pentru aceste animale pe cale de disparitie, statul japonez plateste Chinei o renta anuala de aproximativ 1 mil. de dolari.

Gazduiti de parcurile zoologice din Kobe si Wakayama, cei 8 ursi imprumutati sunt punctul de atractie a mii de vizitatori.

La cea de-a 20-a aniversare a nominalizarii relatiei dintre cele doua state, Japonia a mai primit din partea Chinei un urs, in schimbul unuia nascut in Japonia. Din pacate, celebrul urs a murit la inceputul lunii mai, la varsta de 70 de ani umani.

Kabutoyama

Kabutoyama ( "muntele in forma de coif"), "imbratiseaza" orasul Nishinomiya in partea de nord. Cu o inaltime de 309,2 m, muntele s-a format in urma unei eruptii vulcanice, care se estimeaza ca ar fi avut loc acum 1200 de ani. In mijlocul muntelui se afla Templul Kannon ( Zeita a Compasiunii, reprezentata sub diferite aspecte).
Legenda spune ca pe acest munte ar fi ajuns consoarta imparatului Junno (786-840) fiind in cautarea unui loc prielnic construirii unui templu. In timp ce contempla natura plina de viata, dintr-un nor purpuriu apare o zeita, care ii spune ca acolo se afla o comoara si prin urmare este cel mai potrivit loc pentru a ridica un templu. Imparateasa primeste cu bucurie sfatul zeitei si ajutata de oamenii locului, construieste templul mult dorit. Se calugareste si primeste numele de Nyoini. Studiaza Dharma (in sanscrita,"scopul vietii") din textele sacre si il roaga pe Kobo Daishi (intelept budist, zeificat) sa faca o statuie a lui Nyoirin Kannon-Zeita Atotputernica Dar cum orice fapta buna este pusa la incercare, Sorajin ("Zeul Dezlantuit") doreste sa distruga templul. Zeul se gandeste ca daca oamenii au inceput sa studieze Dharma, vor deveni mai buni si nu vor mai asculta de el. Ia infatisarea unui vultur urias si arunca flacari asupra templului. Nyoini si calugaritele sale incearca sa stinga focul cu apa pregatita pentru ceremoniile religioase, dar, flacarile lui Sorajin sunt mult mai puternice. Atunci, din piatra muntelui tasni o coloana de apa, cazand pe pamant ca o ploaie, stingand repede focul. Vazand Sorajin aceasta minune, isi zise: "Trebuie sa admit faptul ca puterea mea nu rezista in fata Dharmei!"
In urma acestui incident, Kobo Daishi le spune oamenilor ca nu trebuie sa aiba ura fata de zeii rai, pentru ca acestia se vor supara si ii va ataca. Inteleptul ii mai sfatuieste sa construiasca un templu si acestui zeu dezlantuit pentru a calma spiritul lui rau.

Nishinomiya Festival

Continuand seria festivalurilor din oras, voi descrie pe scurt etapele unei ceremonii la care am avut ocazia sa particip in toamna.

Festivalul a inceput pe 21 sept cu "Yoimia Festival", pe 22 sept avand loc "Example Festival" iar in ultima zi, scoaterea zeului afara din templu in altarul portabil, mikoshi si oferirea ofrandelor.

La invitatia Asociatiei Strainilor din Nishinomiya, alaturi de alti straini, am avut onoarea de-a purta mikoshi in timpul ceremoniei.

Ceremonia a inceput la ora 10 cu ritualul de purificare a participantilor, invocarea zeului si aducerea ofrandelor. A urmat apoi invitarea zeului in altarul portabil. Dupa rugaciuni si mantre invocate, zeul este scos din templu intr-un altar provizoriu. Ferit de privirile celor din jur este pus in altarul portabil. Altarele sunt purtate pe umeri pana la iesirea din templu, dupa care sunt puse intr-o masina, noi urmand a ne deplasa cu un autocar.

Toata ceremonia se muta pe plaja din cartierul Koroen. Aici se reiau rugaciunile. Preotii templului urmati de oficialitatile orasului, trec prin fata altarului unde se afla zeul, oferindu-i cate o crenguta de sasaki. Ceremonia de pe plaja se incheie cu un dans kagura, adus ca o ultima ofranda.

Se aduc multumiri celor care au adus daruri, iar edilii orasului iau cuvantul.

Dupa o scurta pauza de masa ne indreptam catre zona Yotto Harbor, unde tot alaiul este urcat in barcute sau vaporase si incepe plimbarea zeului pe mare. Ajunsi in larg, privelistea este fascinanta. Inconjurati de samurai viteji, printese de la curte parca desprinse din "Povestile lui Genji" suntem purtati de valuri in lumea misterioasa a Japoniei ancestrale. Dupa vreo ora revenim la tarm, urmand a ne intoarce la templu.

Ajunsi la templu, incepe din nou ritualul. De aceasta data zeul este condus in templu. Aceleasi rugaciuni, aceleasi oficialitati trec prin fata altarului in care se afla zeul, aducandu-i multumiri.
Seara s-a incheiat cu o petrecere oferita participantilor. In timp ce femei imbracate in kimonouri sobre nu mai dovedeau cu adusul bunatatilor la masa, pe scena sunt invitati cei care s-au ocupat de organizare.