Nishinomiya Festival

Continuand seria festivalurilor din oras, voi descrie pe scurt etapele unei ceremonii la care am avut ocazia sa particip in toamna.

Festivalul a inceput pe 21 sept cu "Yoimia Festival", pe 22 sept avand loc "Example Festival" iar in ultima zi, scoaterea zeului afara din templu in altarul portabil, mikoshi si oferirea ofrandelor.

La invitatia Asociatiei Strainilor din Nishinomiya, alaturi de alti straini, am avut onoarea de-a purta mikoshi in timpul ceremoniei.

Ceremonia a inceput la ora 10 cu ritualul de purificare a participantilor, invocarea zeului si aducerea ofrandelor. A urmat apoi invitarea zeului in altarul portabil. Dupa rugaciuni si mantre invocate, zeul este scos din templu intr-un altar provizoriu. Ferit de privirile celor din jur este pus in altarul portabil. Altarele sunt purtate pe umeri pana la iesirea din templu, dupa care sunt puse intr-o masina, noi urmand a ne deplasa cu un autocar.

Toata ceremonia se muta pe plaja din cartierul Koroen. Aici se reiau rugaciunile. Preotii templului urmati de oficialitatile orasului, trec prin fata altarului unde se afla zeul, oferindu-i cate o crenguta de sasaki. Ceremonia de pe plaja se incheie cu un dans kagura, adus ca o ultima ofranda.

Se aduc multumiri celor care au adus daruri, iar edilii orasului iau cuvantul.

Dupa o scurta pauza de masa ne indreptam catre zona Yotto Harbor, unde tot alaiul este urcat in barcute sau vaporase si incepe plimbarea zeului pe mare. Ajunsi in larg, privelistea este fascinanta. Inconjurati de samurai viteji, printese de la curte parca desprinse din "Povestile lui Genji" suntem purtati de valuri in lumea misterioasa a Japoniei ancestrale. Dupa vreo ora revenim la tarm, urmand a ne intoarce la templu.

Ajunsi la templu, incepe din nou ritualul. De aceasta data zeul este condus in templu. Aceleasi rugaciuni, aceleasi oficialitati trec prin fata altarului in care se afla zeul, aducandu-i multumiri.
Seara s-a incheiat cu o petrecere oferita participantilor. In timp ce femei imbracate in kimonouri sobre nu mai dovedeau cu adusul bunatatilor la masa, pe scena sunt invitati cei care s-au ocupat de organizare.

Ebessan

A trecut deja un an de cand am participat prima data la sarbatorirea Zeului Prosperitatii in Nishinomiya. Mergand pentru a doua oara la aceasta sarbatoare eram oarecum familiara cu ritualul de la templu. La intrare era amenajat un loc, unde se aruncau crengutele aducatoare de noroc, "fukuza" cumparate cu un an in urma. Aceste crengute se cumpara din templu cu ocazia acestei sarbatori si sunt aduse inapoi dupa un an, pentru a fi arse. Noutatea cu care vine aceasta sarbatoare este reprezentarea zeului printr-un ton urias, asezat pe un altar in fata templului. Enoriasii trec pe rand prin fata "zeului" , aducandu-i multumiri si lipindu-i banuti. La iesire, dupa ce se cumpara amulete, crengutele aducatoare de noroc pentru noul an si alte cadouri (omiage ) toata lumea se indreapta catre tonetele cu mancare care sunt insirate pana aproape de altar.

(Mai multe despre aceasta sarbatoare puteti citi in prima postare din anul trecut.)

Ritualul intermedierii casatoriilor, miai

Fenomen apărut la iniţiativa castei samurailor, ritualul intermedierii căsătoriilor, miai, pare să fie un subiect de domeniul trecutului .Dar iată că lucrurile nu stau chiar aşa, şi la o privire mai atentă vom vedea de ce.
Dacă în trecut, căsătoria avea drept scop, perpetuarea familiei prin descendenţi, în ziua de azi, prinşi în vâltoarea activităţilor cotidiene, japonezii se căsătoresc la vârste înaintate sau chiar deloc. Aşadar, în ciuda altei înfăţişări, am putea spune de suprafaţă, stăruie încă în conştiinţa japonezului pilda vechilor obiceiuri.
Astfel, la vremuri noi, metode noi, nakodo-ul de altă dată (persoană care era desemnată de părinţi să intermedieze căsătoria dintre tineri) a fost înlocuit cu o agenţie matrimonială adaptată stilului japonez.
În fiecare an, în luna aprilie, în centrul celei mai dens populate metropole din lume, are loc întâlnirea părinţilor care sunt în căutarea partenerului de viaţă pentru odrasla lor. Adunaţi în Casa Tineretului din cartierul Shinjuku, fiecare părinte intră în vorbă cu ceilalţi părinţi, încercând fiecare să-şi prezinte cât mai bine “progeniturile”.
O femeie trecută de mult de prima tinereţe, se plânge că fiul ei munceşte din zori şi până-n noapte şi nu are timp nici măcar să-şi facă cumpărăturile darămite să-şi caute nevastă. Grijulie ca orice mamă, aceasta consideră că este de datoria ei să facă ceva ca să-şi ajute odorul. Altă mamă, spune despre fata ei, că are la firmă doar persoane în vârstă, iar şansele ca să-şi găsească singură pe cineva potrivit sunt destul de slabe.
La astfel de întâlniri, participă multă lume, dar nu toţi reuşesc să încheie vreo “afacere”. Sunt persoane care participă an de an, până le surâde norocul. Un astfel de caz este şi al lui Taka, inginer trecut de 30 de ani, ai cărui părinţi sunt la a treia încercare de a-l aşeza la casa lui. Anul acesta, inainte de-a porni în această călătorie, tocmai din îndepărtatul Hokkaido, au convocat consiliul de familie pentru a discuta despre problema care nu mai suferă amânare.
Conform unui articol apărut în ziarul “Nihon keizai shinbun” (Aprilie 2004) de la deschiderea acestor întruniri în 1991 şi până în 1994, din 1150 de persoane înscrise, doar 20 de cupluri şi-au unit destinele.
Într-o ţară cu o rată a natalităţii în continuă scădere şi cu o creştere a persoanelor celibatare, responsabilii cu politica planificării familiale au toate motivele de îngrijorare.

Hartia de Najio

Daca zilele trecute am vorbit despre inclinatia taranilor din Najio catre studiu si interesul aratat stiintelor din afara, astazi voi vorbi despre prima indeletnicire a lor si secretul care a stat la baza obtinerii hartiei care avea sa fie renumita in intraga Japonie.
Coplesiti de lipsurile zilnice, satenii au inceput sa se gandeasca la o modalitate de-a scoate satul din saracie. Deoarece singura lor avere era muntele si apa care le traversa satul, s-au gandit sa se foloseasca de ele si sa faca hartie. Tanarul care veni cu aceasta idee se numea Higashiyama Yaemon, cel care avea sa fie recunoscut drept inventatorul hartiei de Najio.
Yaemon se hotaraste sa plece in Echizen (prefectura Fukui de astazi), loc renumit pentru hartia de calitate. El crede ca doar invatand de acolo secretul fabricarii hartiei va reusi sa-si implineasca visul de-a face din Najio un sat prosper.
Yaemon a trecut muntele si in cateva zile a ajuns in Echizen. Dar in acest sat nu putea patrunde in casele oamenilor orice strain. Locuitorii pastrau cu sfintenie secretul fabricarii hartiei, fiind transmis de la o generatie la alta. Dar seriozitatea si daruirea cu care muncea tanarul au atras simpatia satenilor. In scurt timp el a fost adoptat de o familie din sat si s-a casatorit. Munceste cu sarg, gandindu-se ca intr-o zi se va intoarce in satul natal si va putea pune in practica tehnica invatata aici. Satenii au inceput sa-i acorde incredere, neinteresandu-i locul de unde venise si pentru ce venise in sat. Erau incantati sa aiba in satul lor un om asa de harnic.
Intr-o noapte, Yaemon se trezeste din somn si incepe sa-si faca planuri de plecare. Ii vine greu sa-si abandoneze familia si satul in care fusese adoptat, dar mai presus de aceste sentimente personale, simtul datoriei este mai puternic. Isi aminteste de casa din Najio, de munte, de sateni si cu lacrimi in ochi se hotaraste sa se intoarca in satul natal. In miez de noapte, fara sa fie simtit de ceilalti, paraseste casa, lasandu-si sotia si copilul dormind. In fata casei isi impreuneaza mainile, inclina capul si isi cere iertare de la sotie, copil si de la toti cei care l-au ajutat, apoi o ia la fuga.
Ajuns in Najio isi indreapta toata atentia catre fabricarea hartiei, in felul acesta reusind sa nu se mai gandeasca la familia lasata in Echizen. In scurt timp satenii invata de la Yaemon noua tehnica de fabricare a hartiei, treptat afacerea se extinde si satul incepe sa prospere. Preocupati cu studiul in permanenta, satenii doresc sa faca o hartie mult mai buna decat aceasta. Astfel, adaugand pamant in compozitie, au reusit sa scoata o hartie mai rezistenta care a fost numita hartie de Najio si a ajuns renumita in toata Japonia. Faima acestei hartii si faptul ca cel care a descoperit-o este Yaemon, a ajuns si la urechile familiei din Echizen. Sotia si copilul care au plans neincetat de la disparitia acestuia s-au minunat cand au auzit si si-au dorit sa mearga sa-l vada imediat. Calatoria a durat o luna de zile si a fost anevoioasa, dar gandul ca la capatul calatoriei ea isi va intalni sotul si copilul tatal, le-au dat forta sa mearga mai departe. Obositi si slabiti de puteri au ajuns in Najio. Satul avea casele imprastiate, fiind distanta mare intre case. Ca sa nu mai piarda timp, au intrebat satenii unde este casa lui Yaemon. Sotia le-a spus cine sunt si ca si-ar dori sa ajunga cat mai repede la Yaemon. Satenii s-au consultat intre ei si au decis sa-i spuna ca Yaemon nu este in satul acesta si sa o compatimeasca pentru drumul facut pana acolo. Ei au sfatuit-o sa se intoarca inapoi in satul ei. Satenii erau suparati pentru ca au trebuit sa o minta pe femeie, dar se gandeau ca daca Yaemon s-ar intoarce din nou la familia lui, satul nu ar mai putea prospera.
De sotia si copilul lui Yaemon nu s-a mai auzit nimic, insa, se spune ca dupa multi ani, Yaemon ar fi plecat in pelerinaj in Shikoku.


Extras din Buletinul Informativ "Discover Nishinomiya", Aprilie 2008

Rangaku (studii occidentale)

Cartier rezidential in Nishinomiya, Najio era in trecut doar un satulet micut de munte, unde locuitorii se ocupau cu fabricarea hartiei. Avand o inclinatie deosebita catre studiu, satenii au descoperit secretul unei hartii rezistente, prin adaugare de pamant in compozitia din care se facea hartia. Aceasta hartie a devenit renumita, fiind recunoscuta pretutindeni ca hartie de Najio.

La sfarsitul perioadei Edo(1603-1868) atentia satenilor este atrasa de medicina occidentala- Rangaku. In acea perioada, medicina olandeza era reprezentativa medicinei occidentale. Olanda ajutase Japonia in progresul stiintei, aducand un sprijin considerabil in medicina si fizica. Lasand in umbra medicina chinezeasca, locuitorii satului Najio isi indreapta atentia asupra medicinei occidentale.
Fiind destinata doar elitei japoneze, Okugawa Hyakki este unul dintre norocosii care au avut ocazia sa studieze la Academia de Studii Occidentale din Najio (Rangaku). Lucrand la inceput in fabrica de hartie, Okugawa este atras de studiul stiintelor moderne. El studiaza medicina olandeza in Osaka, de la eminentul profesor Naka Ten'yu. Dupa terminarea studiilor se intoarce in Najio si pune in practica medicina occidentala. In scurt timp devine renumit, primind pacienti nu numai din Najio dar si din imprejurimi. Doctorul Hyakki avea o fata, pe nume Yae. Era o fata buna la suflet si inteligenta. La sfatul parintelui sau se casatoreste cu Ogata Koan, coleg de facultate cu acesta la clasa prof. Naka. Hyakki avea incredere in talentul ginerelui sau, prezicandu-i o cariera infloritoare. Ogata nu-i dezamageste asteptarile si isi continua studiile la Nagasaki. In acea perioada Hyakki, impreuna cu satenii din Najio au colectat bani, pentru a-l sustine la facultate. Dupa absolvire, acesta revine in Osaka si deschide o scoala Rangaku, numita Teki-juku, avand peste 100 de studenti. Yae, sotia lui Koah manifesta fata de studenti o grija materna. Atentia sa este indreptata in mod deosebit catre un student exceptional al profesorului Koah, pe nume Ito Shinzo. Aceasta ii gaseste o sotie din Najio, dar din nefericire tanara sotie moare la scurt timp. Yae ii gaseste o a doua sotie, dar si aceasta se imbolnaveste, necesitand un tratament permanent. Sfatuindu-se cu satenii din Najio, Yae ii propune lui Shinzo sa se mute impreuna cu sotia la Najio si sa deschida o scoala Rangaku in sat.
Preconizand un mare succes noii scoli Rangaku, satenii au construit o scoala mai mare. Scoala din Najio a functionat 9 ani, timp in care sute de studenti s-au perindat pe bancile acestei scoli.
Este interesant faptul ca intr-un satuc oarecare la marginea muntelui a luat amploare o scoala de medicina occidentala.
In zilele noastre, cladirea scolii nu mai exista, in schimb locuitorii au construit un monument cu inscriptia "In amintirea Academiei Rangaku Najio, resedinta Okugawa!"

Bibliografie: Discover Nishinomiya, No.10, Decembrie 2007

Sento

Deoarece frigul de afara te duce cu gandul la o baie calda si un ceai fierbinte la gura sobei, m-am gandit sa scriu cateva lucruri despre un obicei japonez care este practicat si in zilele noastre, adaptat cerintelor actuale si care a fost adoptat odata cu patrunderea budismului in Japonia, in sec. al 6-lea. Conform filozofiei budiste, inainte de-a accede catre o purificare a sufletului, mai intai este necesara o purificare a trupului. Prin urmare, in temple s-au amenajat bai in scop purificator, baia devenind parte din ritualul religios. Acesta fiind punctul de plecare, de-a lungul timpului multe shogunate au continuat traditia.
In templul Todaji din Nara se mai pastreaza si in zilele noastre o astfel de baie in scop purificator.
Nu se stie cu exactitate data cand s-au infiintat baile publice, "sento" dar din scrierile datate la inceputul sec. al 17-lea, fenomenul era deja raspandit. In acea perioada, baile publice erau cu aburi (sauna) si nu erau separate in functie de sex, cum aveau sa fie mai tarziu. In perioada Showa (1926-1988) cand locuintele au inceput sa fie dotate cu bai, interesul pentru baile publice a scazut. In zilele noastre la mare cautare sunt baile cu ape termale (onsen) unde poti beneficia de tratamente estetice, masaj,etc.
Sento, loc de distractie si socializare
Sento din perioada Edo, pe langa baie avea amenajata si o camera separata pentru petrecerea timpului liber. Dupa baie, clientii jucau diverse jocuri japoneze (Igo, Shoji) sau se delectau cu ceai in compania prietenilor. Astfel, baile publice nu aveau doar rolul de-a curata trupul si de-a se relaxa, ci era si un bun prilej de socializare.

Primul mers la templu (Hatsumode)

In Japonia, dupa o saptamana de alergaturi dupa cumparaturi sau achitarea datoriilor facute in anul care tocmai se incheie, trecerea dintre ani il gaseste pe japonez la templul, aducand multumiri zeului protector sau rugaciuni pentru noroc si sanatate pentru noul an.
La miezul noptii clopotele incep sa bata, iar portile templelor se deschid larg, primind sutele de vizitatori care asteapta sa primeasca binecuvantarea zeului. Vizita la templu in prima zi a anului poarta numele de hatsumode. Inainte de-a ajunge in fata zeului trebuie realizat ritualul de purificare. Se ia cu un polonic din lemn apa din fantana aflata la intrarea in templu, wakimizu (in trad. "apa pura") si se spala mai intai mana stanga, apoi dreapta si la sfarsit se clateste gura cu apa ramasa, dupa care se arunca jos. Odata purificarea realizata, se intra in templu si in fata altarului zeului se arunca un banut, se bate din palme de 3 ori (pentru a-i atrage atentia zeului) dupa care se spune rugaciunea. La iesire se cumpara amulete putatoare de noroc si mikuji, un procedeu de divinatie, in care se solicita zeului prezicerea anului in care s-a intrat. Enoriasul primeste o cutie de lemn in care se afla multe betisoare lungi, fiecare betisor avand trecut cate un numar. Betisoarele din cutie sunt amestecate, pana cand unul cade jos din cutie. Enoriasul primeste un biletel care corespunde cu numarul inscris pe betisor. Acel biletel se considera a fi mesajul din partea zeului. Daca mesajul anunta un an cu ghinion, biletelul este legat intr-un copac sau alt loc amenajat in incinta templului. Astfel, ghinionul nu-l va insoti acasa pe enorias.